Caută în site
Grantee loginde Mona Dîrțu
Text publicat în Raportul Anual RAF 2017
Dacă ești puțin tocilar te-ai putea întreba – după ce ți-ai făcut toate calculele – cum se face că atâtea sume finale strânse pentru diferite cauze au zecimale. În 2017, la Swimathon-ul din București, de exemplu, peste o treime din cele 23 de cauze înscrise în competiție au obținut nu doar sume în dolari, ci și în cenți. Atunci te-ai putea întreba cine și de ce ar crede că niște mărunțiș ar face vreo diferență?
Multe zecimale rezultă, desigur, de la cursul de schimb – ele apar de fiecare dată când cineva face o donație într-o altă monedă, ne-a explicat Alina Kasprovschi, care conduce Fundația Comunitară București.
Sunt însă oameni care decid să doneze o grămăjoară de monezi. Unul dintre ei, de plidă, a dat 23,70 lei (6,28 dolari). Asta reprezintă o contribuție de 0,005861% din totalul de 104.011 USD strânși în acea zi; în cazul în care tabelul ar păstra doar două zecimale, această contribuție ar fi complet invizibilă.
Contează oare zecimalele? Oamenii de știință susțin că da. De fapt, toată povestea cu ”efectul fluturelui”, cum este cel mai cunoscută, a început cu un meteorolog care a încercat să calculeze o previziune despre vreme introducând doar trei din cele șase zecimale din variabilă. Rezultatul final a fost o prognoză complet diferită. Ce ne-a rămas din micul lui experiment este un domeniu matematic despre modul în care mici schimbări aduse unei stări inițiale pot duce la rezultate complet diferite. Și ne-a rămas, desigur, metafora romantică conform căreia o bătaie de aripi a unui future din Brazilia poate cauza, la distanță de câteva săptămâni și la mii de kilometri distanță, în Texas, nici mai mult, nici mai puțin decât o tornadă (evident, în realitate lucrurile sunt ceva mai complicate).
Acei 23 de lei și 70 de bani – echivalentul unei pizza de mărime medie în capitala României – pot la rândul lor să ducă la niște rezultate, în moduri pe care probabil nu le-am bănui. Ce știm, totuși, este că banii au fost oferiți de un copil de 5 ani, Ștefan, care ”și-a donat toată pușculița”, spune Maria Orzu, mama lui, pentru a ajuta la acoperirea cheltuielilor pentru 15 copii din familii defavorizate. Ștefan e încă la grădiniță, deci nu înțelege exact ce se poate cumpăra cu acești 23 de lei și 70 de bani; și, oricum, asta e irelevant. Ce contează e faptul că acest copil și-a donat toate economiile pentru copii mai puțin norocoși ca el – și că a înțeles mecanismul: unii dintre noi au nevoie de ajutor, unii înoată să strângă bani și să popularizeze o cauză, iar unii își donează toate economiile din pușculiță. E atât de simplu.
Mecanismul care a declanșat o adevărată mișcare în România a apărut în vara lui 2009, în plină criză financiară, la Cluj Napoca. Nimeni nu avea habar pe-atunci ce e un Swimathon – nimeni nu s-a sinchisit măcar să afle cum se pronunță corect, așa că ne-am oprit la pronunția românească [swɪm-a-ton]. Bilanțul de la finalul primului Swimathon din România a fost un tabel cu trei proiecte finanțate – toate în beneficiul unor copii cu probleme de auz și vedere sau alte dizabilități – însumând în total 28.200 de lei strânși (9.248,02 de dolari). O treime din acești bani au fost strânși de o singură persoană, Alina Porumb, sufletul acestui experiment în comunitate, care a înotat 55 de lungimi de bazin în doar 90 de minute. ”Chiar și în timpul unei crize financiare, clujenii sunt dornici să sprijine proiectele din comunitate”, a declarat Alina Porumb după eveniment. Majoritatea donatorilor de atunci au fost companii, însă ea a intuit imensul potențial pe care îl reprezentau donatorii individuali.
Avea dreptate: experimentul din 2009 de la Cluj a fost replicat, adaptat la contextual local și dezvoltat de alte doisprezece fundații comunitare din țară. Ce a început acum nouă ani ca un mic experiment într-un oraș din Transilvania a crescut și a devenit un fel de tradiție care antrenează mulțimi de susținători – înotători, alergători sau bicicliști care se înscriu anual pentru a strânge bani pentru sute de cauze. Ei toți spun povestea unei Românii pe care nu o prea vedem în programele de știri – o țară în care însăși ideea de comunitate a fost zdrobită vreme de decenii de o ideologie numită, în mod ironic, comunism; termenul însuși de ”muncă voluntară” sau ”muncă patriotică” a însemnat, timp de câteva zeci de ani, ”muncă obligatorie”.
Uneori durează zeci de ani să îndrepți aceste anomalii, și nici măcar nu suntem aproape de linia de sosire, care și ea se îndepărtează mereu. Cu toate astea, fiecare înotător, alergător sau biciclist care a trecut vreodată linia de sosire este ca o aripă de fluture care a bătut la un moment dat pentru o comunitate care învață cum să se vindece (bilanțurile sunt minunate, însă nu reflectă toate efectele acestui nou mod de a construi o comunitate).
În primul rând, evenimentele sportive sunt ca fluidele. Ele iau forma, mărimea și starea comunităților care le găzduiesc – și au tendința de a deveneni principalul eveniment local, mai ales în orașele mici. În orașul-port Galați, de exemplu, cea mai mare parte a traseului pentru semimaraton este pe malul Dunării – iar pentru ediția din 2018 participanții au o întreagă listă de opțiuni: semimaraton, cursa populară (până în 3 km), trei curse pentru copii și o cursă cu ștafetă. În anii precedenți, au avut chiar o cursă pentru animalele de companie. ”Am învățat că putem schimba ceva”, spune Cristi Ochiu, directorul executiv al Fundației Comunitare Galați. ”Și că nu suntem singuri: sunt zeci, sute de oameni ca noi” (mai exact, 1.600 de alergători din 2014). La sute de kilometri distanță, în Făgăraș, nu se aleargă: oamenii din Țara Făgărașului, un lanț de mici comunități cuprinse între două mari orașe, Brașov și Sibiu, organizează în schimb un bikeathon impresionant. În 2017, aproape 700 de bicicliști, jumătate dintre ei copii, s-au înscris pentru a strânge bani în beneficiul a 12 proiecte locale. ”Câtă putere are o particulă de praf?”, se întreabă ei. ”Mai întâi, particula de praf absoarbe o particulă de apă. Apoi, o altă particulă de praf absoarbe o altă particulă de apă – și așa mai departe. Astfel se formează un nor sănătos. Apoi se adună alți nori. După care plouă. Și iarba începe să crească.”
În al doilea rând, evenimentele sportive sunt ca un liant pentru comunitate. Ele atrag fonduri locale pentru proiecte locale de la donatori locali. Aproape că nu există cauze naționale printre cele listate în tabelele finale. Iar dacă sunt pe listă, nu sunt niciodată vedete. Mai multe ONG-uri gravitează în jurul acestor evenimente sportive, relațiile cu autoritățile locale prind contur, reprezentanții mediului de afaceri și mass media se alătură, iar energiile locale se activează.
În al treilea rând, se formează un nucleu de susținători pentru fundațiile comunitare. Numărul celor implicați – staff, voluntari, concurenți, susținători – crește constant de la an la an; este un trend, dacă ne uităm la grafice. Maratonul din Sibiu (pornit de la un semimaraton și devenit maraton internațional), de exemplu, a crescut de la 100 de alergători în 2012 la peste 3.300 în 2017. Autoritățile locale au co-finanțat evenimentul, iar rezultatul financiar de anul trecut a fost de-a dreptul impresionant: peste 117.000 de dolari strânși, într-un oraș cu 170.000 de locuitori.
În al patrulea rând, evenimentele sportive devin emblema fundațiilor comunitare. Ele reprezintă o oportunitate de a își face publică misiunea, iar uneori chiar un instrument eficient de a sprijini alte proiecte. Să ne uităm, de exemplu, la Fundația Comunitară Dâmbovița – una dintre cele mai noi, înființată oficial în 2015. ”Poți influența rezultatul jocului doar de pe teren”, cred inițiatorii, care anul trecut au organizat în Târgoviște, vechea capitală a Valahiei, primul Swimathon – pentru șase cauze locale, cu sprijin din partea autorităților locale. În Iași, cel mai mare oraș din nord-estul României, fundația comunitară organizează atât tradiționalul swimathon, cât și ”Cros pentru școli”, o cursă care ajută la strângerea de fonduri pentru un alt program, Fondul Științescu, ajuns deja la a treia ediție.
În al cincilea rând, evenimentele sportive stimulează creativitatea locală. În Timișoara, fundația comunitară a îmbinat sub numele Timotion diferite competiții, inclusiv o cursă pentru patine cu rotile și trotinete. Au o listă întreagă de ambasadori, printre care alpinistul Horia Colibășanu, care a escaladat Himalaya, și pe gimnasta Simona Amânar, deținătoare a șapte medalii olimpice. Brașov are o cursă cu obstacole și un hashtag super: #eroudebrasov. Oradea a introdus o probă cu ștafetă la Swimathon, Bacău oferă un premiu special pentru echipa cu ”cea mai bună identitate vizuală”, iar în Mureș toată lumea ”pedalează pentru o cauză bună” – adică pentru proiecte care promovează ciclismul urban.
În 2019 se vor împlini zece ani de la primul Swimathon din România – acea bătaie de aripi care a declanșat un întreg fenomen. Au urmat zeci de mii de alte bătăi de aripi. Dar adevărul e că oamenii de știință susțin că în niciun caz un fluture din Brazilia nu va putea vreodată să declanșeze o serie de schimbări atmosferice care să ducă la formarea unei tornade în Texas. Metafora e totuși folosită pentru a explica de ce sisteme haotice cum ar fi vremea nu pot fi prevăzute cu mai mult de câteva zile înainte. Nimeni nu cunoaște toți factorii minori care afectează atmosfera, deci nimeni nu poate să prevadă exact când, unde și cum se va forma o furtună.
Tot așa, nimeni nu știe cum accesul la grădiniță va afecta viețile celor 15 copii ajutati de un băiat care la 5 ani a făcut prima lui donație pentru o cauză. Nimeni nu poate cuantifica impactul pe care îl au, de-a lungul anilor, zecile de mii de contribuții asupra cauzelor locale pe care le sprijină. Sau câte vieți s-au schimbat datorită lor. Va trebui să ne mulțumim cu tabelele care numără voluntarii, atleții amatori, cauzele, donatorii și banii strânși. Restul este imprevizibil, și asta e toată frumusețea efectului fluturelui.