Cum a apărut Romanian-American Foundation în România?

La începutul anilor ’90, cînd, în partea aceasta de lume, sistemele politice se zguduiau, guvernul american s-a gîndit la ce ar putea face pentru un grup întreg de ţări care treceau de la socialism la capitalism. Astfel, au considerat că ar fi interesant să aibă un mini „Plan Marshall“ pentru regiune şi să dovedească faptul că economia de piaţă şi democraţia pot funcţiona într-o ţară ieşită din fostul regim. Modul în care au pus în practică această idee a fost prin crearea unui fond de 1,5 miliarde de dolari şi a unui mecanism de parteneriat public-privat: Casa Albă numea un Consiliu de Administraţie, care primea în administrare un anume fond pentru ţara-gazdă, avînd libertatea de a alege strategia şi măsurile de implementare care au sens pentru ţara respectivă.

Majoritatea acestor instrumente au funcţionat ca fonduri de investiţii, încurajînd astfel antreprenoriatul şi economia de piaţă în ţările-gazdă din Europa Centrală şi de Est. În România, în 1994, Congresul SUA a înfiinţat Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) – Fondul Româno-American de Investiţii –, avînd un capital iniţial de 50 de milioane de dolari, alocaţi de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională. După 15 ani de funcţionare, existau încă bani, pentru că majoritatea proiectelor au avut un succes financiar. Drept urmare, decizia guvernului american a fost ca, în toate ţările în care s-au produs bani, să fie înfiinţate fundaţii care – printr-o activitate filantropică – să continue să propage spiritul intervenţiei iniţiale. Aşadar, modelul a fost ca jumătate din grantul iniţial primit de către fondurile de investiţii – numite Entreprise Funds – să fie plătit înapoi către Trezoreria americană, iar cealaltă jumătate plus toate profiturile să rămînă la dispoziţia ţării-gazdă, ca patrimoniu al unor fundaţii menite să existe pe termen lung în acele ţări. Astfel, în 2009, a fost creată organizaţia nonprofit RomanianAmerican Foundation (RAF) – Fundaţia Româno-Americană.

În momentul de faţă, de unde vin, concret, fondurile RAF?

Din investiţiile realizate în cei 15 ani de existenţă a RAEF în România, care au rămas la dispoziţia fundaţiei, alcătuind patrimoniul ei. Putem spune că banii provin din fonduri publice americane, dar acest lucru este mai puţin important. Frumuseţea construcţiei stă în faptul că o astfel de fundaţie poate să reprezinte un efect de demonstraţie a ceea ce noi – societatea – putem rezolva nu într-un cadru politic sau de afaceri, ci, pur şi simplu, într-unul de colaborare, în care să ne gîndim ce vrem să rezolvăm în societate şi cum noi, cetăţenii, putem să contribuim împreună la rezolvarea acestor probleme. În general, în ultimii ani, fundaţia noastră a cheltuit în jur de 3 milioane de dolari, patrimoniul nostru actual fiind de 50 de milioane de dolari.

Iar acest fonduri sînt rambursabile?

Fondurile sînt, în general, nerambursabile. Avem cîteva iniţiative prin care dăm ceea ce se numeşte grant rambursabil, în special folosit pentru a ne sprijini partenerii care au în derulare proiecte europene. În sine, un grant rambursabil este un instrument interesant, deoarece creează un anume tip de expertiză în cadrul organizaţiilor nonprofit; în momentul în care gestionezi o sumă pe care trebuie s-o dai înapoi trebuie să ai nişte sisteme financiare, trebuie să-ncepi să-ţi planifici fluxurile financiare astfel încît să reuşeşti să dai banii înapoi. Creează, deci, o disciplină şi dezvoltă nişte abilităţi într-o organizaţie.

Cum funcţionează fundaţia şi care este scopul său principal?

RAF este condusă de o echipă locală, cu sediul în Bucureşti, şi de un Consiliu de Administraţie internaţional, realizînd investiţii sociale în trei direcţii programatice: antreprenoriatul – pe care îl considerăm esenţial; educaţia – pe care o vedem tot mai mult ca pe un instrument necesar oricărui demers făcut de noi; dezvoltarea comunitară – deoarece, indiferent cît de minunată e o idee, dacă nu există un lider pasionat şi puternic, şi o întreagă comunitate care să susţină acea idee, ea este moartă din start. De altfel, aşa cum succesul economic al Fondului a existat datorită talentelor locale, succesul nostru este rezultatul colaborării dintre fundaţie şi comunităţile locale. Nu întîmplător folosim de multe ori cuvintele „construim împreună” – ele explică felul în care ideile noastre ajung să se dezvolte. Împreună cu partenerii noştri, pornim de la o idee şi – folosind talentele, capacităţile, pasiunile lor şi capitalul oferit de fundaţie – încercăm să o punem în practică şi să o dezvoltăm. Sîntem un finanţator proactiv şi flexibil, care îşi invită partenerii într-un act de construcţie şi pentru care contează mult rezultatele, şi sîntem un finanţator răbdător pentru că ştim că schimbarea nu se va produce niciodată de pe o zi pe alta. Din acest motiv, proiectele noastre sînt mai lungi şi pot dura pînă la trei ani.

Cum sînt alese proiectele în care se implică RAF? Vin oamenii, organizaţiile la dumneavoastră cu propuneri?

În primul rînd, ne-am ales o strategie, misiunea noastră fiind de a promova o Românie mai bună, mai prosperă, mai democratică, în care accesul la oportunităţi să poată exista indiferent de cine eşti sau de unde vii. Fiind parte din sectorul nonprofit, finanţările noastre se duc către organizaţii nonguvernamentale. În acest context, fie vin oamenii la noi cu o idee, fie nouă ni se pare că o organizaţie sau un grup de organizaţii pot lucra pe una dintre ideile prioritare ale fundaţiei, aliniate cu strategiile noastre.

Unul dintre domeniile prioritare pe care se axează RAF este ecoturismul…

Ecoturismul ni se pare o oportunitate extraordinară în România, din mai multe puncte de vedere. Ţara noastră este pe primul loc la numărul de parcuri naţionale şi situri „Natura 2000“ în Europa. În această situaţie, realizezi că există pe piaţă o cerere solvabilă pentru serviciile ecoturistice sau pentru turism rural, că există un anumit profil al celui interesat de ele şi că ele reprezintă o oportunitate atît pentru clienţii din România, cît şi pentru export. Însă este o piaţă extrem de fragmentată, sînt multe grupuri care lucrează în asemenea proiecte, astfel că ne-am pus întrebarea cum poate fundaţia să acţioneze aici.

Spre exemplu, ne-am îndreptat către Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc – unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai noştri, care funcţionează în aria îmbunătăţirii mediului şi dezvoltării comunităţilor, de peste zece ani. Împreună cu László Potozky, directorul executiv al acestei organizaţii, ne-am gîndit cum am putea încuraja apariţia acestui nou tip de intervenţie. Din acest design comun a apărut proiectul-pilot numit „Green Entrepreneurship“ (Antreprenoriat verde), cu o durată de trei ani, în care RAF a investit 530.000 de dolari şi a invitat diverşi alţi parteneri care să aplice cu o idee de afacere socială comunitară. În acest proces, am selectat şapte organizaţii, iar acum un an şi jumătate am ajuns să avem astfel de iniţiative în Maramureş, în Retezat, în Apuseni – unde am reuşit să aducem la viaţă peştera Meziad –, în Delta Dunării – unde am finanţat compania de turism lent „Rowmania“, din Crişan… Un alt parteneriat este cel cu Pro Parc, care asigură trainingul administraţiilor parcurilor naturale… Şi avem încă două grupuri care realizează produse tradiţionale (gemuri, sucuri, zacuscă) şi procesează prin frig fructe de pădure şi ciuperci – unul în Hiliţa, iar celălalt în Lupeni.

Cum v-aţi construit planul pentru a susţine astfel de iniţiative?

Tot procesul de suport al unei iniţiative antreprenoriale l-am împărţit în trei componente: ajutorul pentru coagularea ideii, care a fost un amestec între traininguri şi grupuri de lucru, astfel încît oamenii să-şi poată defini un plan de afacere; finanţarea, care a presupus un capital iniţial de 50.000 de dolari pentru începerea afacerii, pe care fundaţia i-a pus la dispoziţia partenerilor ei, şi partea finală de suport, timp de aproximativ doi ani – un fel de incubator de afaceri, dar virtual. În momentul în care am pornit această iniţiativă am agregat un grup de mentori, oameni care vin din medii diferite (business, bănci, presă, corporaţii, advertising etc.), care, împreună, şi-au oferit în mod voluntar serviciile ca mentori; în plus există o componentă de consultanţă şi sprijin de dezvoltare a afacerii, pe care noi o plătim din program şi care este oferită de cel de-al treilea partener al nostru în acest demers care este Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare (CEED) condus de Cristina Mănescu.

Există vreun proiect de suflet, eventual unul la care lucrurile să fi mers perfect?

Lucrurile nu merg niciodată perfect, în special cînd ai de-a face cu ambiţia de a le face altfel. Îmi place în mod special „Green Entrepreneurship“, tocmai pentru că a fost unul dintre primele proiecte pe care le-am pornit, fiind conştienţi că este o oportunitate greu de exploatat în sine şi gîndindu-ne ce poate face sectorul privat pentru progresul acestui demers. Dar, altfel, există colaborare, se creează încredere şi apare foarte multă inovaţie în acest proces, drept care fiecare proiect este „de suflet“. Am o echipă minunată de oameni, cu experienţă mixtă: din afaceri, din microcreditare, din dezvoltare economică locală sau din sectorul ONG. Nu sîntem mulţi, dar încercăm să lăsăm o urmă, iar frumuseţea echipei constă în diversitatea sa.

În ce fel contribuie membrii din Consiliul de Administraţie, din care fac parte, printre alţii, William B. Beekman (partener al firmei internaţionale de avocatură Debevoise & Plimpton), Theodor Stolojan (membru al Parlamentului European) sau Florin Talpeş (preşedintele Bitdefender)?

Consiliul de Administraţie într-o entitate neguvernamentală aduce valoare organizaţiei prin faptul că ajută echipa să gîndească mai departe, mutînd discuţia din zona operaţională în zona strategică. Consiliul nostru de Administraţie ne ajută să ne definim şi rafinăm strategiile, iar valoarea în sine stă în diversitatea perspectivelor pe care membrii noştri le oferă, în mod voluntar, prin multe ore de implicare în activităţile fundaţiei.

S-a întîmplat să vă loviţi şi de oameni cu care să nu puteţi comunica, aţi întîmpinat probleme de ordin birocratic?

Lucrăm cu organizaţii mari din România, cu crema sectorului neguvernamental în ariile în care acţionăm, iar în zona noastră de activitate nu am întîlnit niciodată astfel de piedici. Dimpotrivă, sînt fascinată de calitatea şi pasiunea oamenilor pe care i-am cunoscut, iar acest lucru ne-a îmbogăţit sufleteşte.

În ce măsură reuşesc aceste proiecte de schimbare socială, de implicare în comunitate să-i mobilizeze pe oamenii din România, care sînt adesea neîncrezători că se poate mai bine?

În primul rînd, fiecare dintre noi trebuie să lupte cu el însuşi, cu frica de eşec, care poate fi o piedică în sine, şi cu nerăbdarea. În al doilea rînd, cei care fac într-adevăr trebuie să înceapă să povestească, să spună mai departe că, de fapt, se poate. Nu se poate repede, nu e uşor, dar se poate. Privind la ultimii şase ani, văd din ce în ce mai mult interes, oamenii fac lucruri împreună, există colaborare în zona organizaţiilor nonguvernamentale pentru teme mai mari şi colaborare între mediul de afaceri şi mediul nonguvernamental pentru teme de interes..

Unul dintre partenerii noştri este Fundaţia „Noi Orizonturi“, care se ocupă de reţeaua Cluburilor IMPACT, în care atît profesorii, cît şi elevii sînt voluntari, iar cei din urmă se organizează şi fac proiecte în comunitatea lor; identifică o problemă, încearcă să găsească o soluţie, strîng bănuţii necesari sau parteneriatele de care au nevoie. Este important, întrucît învăţarea în sine se produce într-un mod mult mai eficient în momentul în care au experienţă concretă.

Unul dintre proiectele importante ale RAF este portalul www.donatie.ro – un efort de încurajare a tuturor persoanelor de a se implica în viaţa comunităţilor în care trăiesc…

Într-adevăr, acesta face parte din categoria proiectelor prin care RAF susţine filantropia în general, pentru că aceasta reprezintă un exerciţiu de construcţie de piaţă. Orice persoană are de oferit timp – asta însemnînd că se poate duce în voluntariat, poate fi într-un Consiliu de Administraţie sau poate participa cu expertiză, ajutînd organizaţiile neguvernamentale cu ceea ce ştie el să facă mai bine: un plan de comunicare; dacă lucrezi în marketing – cu promovarea; dacă lucrezi în presă – poţi să spui povestea mai bine. Deci poate să aibă timp sau poate să aibă bani, chiar dacă suma oferită nu este mare. Dar e important să existe modalitatea de a dona acei bani într-un mod sigur şi, în acelaşi timp, de a înţelege ce s-a întîmplat cu banii tăi – iar asta face portalul donatie.ro
Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) a reuşit să agrege nişte nume mari de bănci şi companii de telefonie mobilă în spatele unui proiect comun de responsabilitate socială şi, pe de altă parte, să ofere vizibilitate tuturor acestor proiecte care sînt finanţate prin donatie.ro, încheind cumva ciclul. Pentru că, dacă eşti voluntar sau donator, sigur că ai entuziasmul de a finanţa ceva în care crezi, dar ai şi nevoia de a înţelege ce s-a întîmplat, care e schimbarea.

Cum măsuraţi impactul concret al proiectelor pe care le susţineţi?

Măsurarea impactului în societatea civilă în proiectele mari de schimbare a societăţii e o poveste în care toată lumea îşi „sparge capul“. Este unul din subiectele prioritare pe piaţa marilor fundaţii americane, nu există o singură soluţie, ci există în afara României foarte multă activitate de colaborare între diverse fundaţii finanţatoare şi diverse organizaţii care primesc finanţări tocmai pentru a defini sisteme care să-ţi dea posibilitatea să-nţelegi drumul pe care-l parcurgi. În România, din păcate, discuţia despre măsurarea impactului nu este acolo unde ar trebui să fie şi sînt motive ca ea să nu fie acolo. Noi, lucrînd în parteneriat cu toţi cei pe care-i finanţăm şi cu care implementăm proiecte, avem o monitorizare continuă. Pentru că poţi să strîngi date despre ceea ce se-ntîmplă în proiectele pe care le finanţezi – desigur, asta presupune o resursă din partea ta, din partea organizaţiei finanţate, pentru că datele nu se strîng singure, e nevoie de timpul cuiva şi, ulterior, de interpretarea lor într-un context mai mare.

În acelaşi timp, implicăm Consiliul nostru de Administraţie în acest exerciţiu; acesta îi întîlneşte nu doar pe partenerii noştri, ci şi pe beneficiarii proiectelor noastre, astfel încît fiecare şedinţă a Consiliului de Administraţie să poate fi deschisă cu o reflecţie a grupului asupra a ceea ce am văzut şi asupra a ceea ce am putea face altfel. Pentru că a măsura impactul nu este, de fapt, decît ca o buclă de feedback într-un sistem cibernetic. Ideea nu este că am făcut o greşeală şi trebuie să mă opresc. Trebuie să vrei să înţelegi, să-ţi laşi timp să reflectezi la ce ai făcut. Bucla asta de a măsura impactul presupune reflecţie şi colaborare între toţi cei implicaţi în proiect: finanţator, organizaţia „motor“ care conduce proiectul, beneficiarii proiectului.

Înţeleg că o iniţiativă de genul RAF nu există doar în România, ci şi în alte ţări? Sînt legate întrun fel?

Nu, nu sînt legate, sîntem iniţiative similare, avem acelaşi punct de pornire, ele fiind independente, dar astfel de fundaţii există şi în Polonia, în Bulgaria, în Albania, în Rusia, în Ungaria… Este foarte interesant ce fac cei din Rusia, ei sînt foarte concentraţi exclusiv pe antreprenoriat şi au nişte iniţiative mari legate de cercetarea aplicată şi rezultatele cercetării aplicate. Urmează să fie şi în Ucraina, în ţările baltice…

Mai există fundaţii asemeni RAF în România?

Fundaţia noastră este, din păcate, unică în România – din cîte ştiu eu –, în sensul în care are propriul patrimoniu, care îi oferă vizibilitate pe termen lung şi independenţă financiară, şi funcţionează in perpetuity, adică pentru totdeauna. De aceea am ţinut foarte mult să avem spaţiul nostru – Casa RAF –, care să poată spune povestea fundaţiei. Mai mult, oferim, gratuit, loc de găzduire pentru partenerii noştri, dar şi pentru diverse organizaţii care vor să organizeze evenimente aliniate cu misiunea noastră. Anul trecut, spre exemplu, au fost vreo 5500 de oameni care au venit la 170 de evenimente organizate în sediul fundaţiei. Casa RAF vorbeşte despre puterea lucrurilor făcute împreună pentru binele general – „the public good“, cum spun americanii.

Copyright © 2010 - 2019 Romanian - American Foundation. All rights reserved