Turismul viticol în zona Drăgăşani, întreţinerea şi amenajarea grădinilor, producerea de obiecte de uz casnic şi decorativ din materiale reciclabile, s-au impus în finala naţională a competiţiei europene Compania Anului 2010.

Junior Achievement România (JA) a derulat în anul şcolar 2009 – 2010 cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation programul internaţional Compania în mediul rural şi în comunităţi sub 50 000 de locuitori. La program au participat peste 2 400 de elevi din 49 de şcoli şi 42 localităţi. Iniţiativa de a dezvolta abilităţi şi competenţe antreprenoriale în rândul tinerilor din mediul rural şi din comunităţi mici, a generat nu numai entuziasmul elevilor şi profesorilor, dar şi rezultate deosebite în finala competiţiei naţionale.

Implementarea programului Compania în România, în localităţile mici şi în mediul rural, a adus nu numai un model aplicat cu succes în ţările dezvoltate, un mod de predare, practic, simplu  şi corelat cu nevoile comunităţii, dar şi iniţiative locale generate de echipe de elevi de liceu pentru rezolvarea unor probleme ale comunităţii sau de identificare a unor posibile soluţii de afaceri într-un mediu cu probleme sociale.

Cinci echipe din Câmpulung Muscel, Câmpulung Moldovenesc, Drăgăşani, Dumbrăveni şi Vulcan selectate dintre cele 54 prezente la finalele  regionale ale competiţiei  pentru mediul urban mic şi rural, au participat alături de 9 echipe din Bucureşti, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara, la desemnarea Companiei Anului 2010, finala naţională a competiţiei europene. Evenimentul a avut loc pe 7 Mai, la Palatul Parlamentului în cadrul Târgului Absolvenţilor 2010.

Juriul format din reprezentanţi ai  Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Romanian-American Foundation, General Electric, a acordat două premii de 2,500 USD fiecare, pentru susţinerea implementării celei mai fezabile dintre afacerile prezentate, echipelor Green-Art de la Colegiul Silvic Bucovina, din Câmpulung Moldovenesc, coordonată de profesor Ciulei Despina (întreţinerea şi amenajarea grădinilor şi diferite amenajări exterioare) şi Re-Plast de la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir, Dumbrăveni, jud. Suceava, coordonată de profesor Rozalia Samsonescu, companie ce se ocupă cu producerea de obiecte de uz casnic şi decorativ din materiale reciclabile.

De asemenea, echipa coordonată de profesorii Simona Maria Dumitrescu şi Silviu Roman de la Colegiul Naţional Gib Mihăescu din Drăgăşani, Jud. Vâlcea a câştigat premiul Company of the Year 2010 – Secţiunea Turism, cu o afacere care exploatează potenţialul turismului viticol în zona Drăgăşani.

„Faptul că trei dintre cele cinci echipe calificate în finală au fost premiate de juriul competiţiei este o realizare extraordinară! Echipele au prezentat mici afaceri cu potenţial real, planuri de afaceri bine documentate, înţelegeri de colaborare semnate cu parteneri locali.  Fiecare dintre companiile-elev premiate are potenţial de a deveni o afacere dezvoltată de şcoală sau de echipa pe care a iniţiat-o. Echipa fundaţiei este foarte entuziasmată de rezultatele primului an al programului şi va căuta soluţii pentru ca tot mai multe şcoli să beneficieze de acest program. Este o investiţie care merită făcută. Este o investiţie în viitorul nostru, al tuturor. Vizitaţi ediţia viitoare a târgului: este bun un exerciţiu de optimism”,  a afirmat Roxana Vitan, Director Executiv al Romanian-American Foundation.

„Succesul acestui program în mediul mic urban şi entuziasmul, dar şi seriozitatea cu care s-au prezentat echipele, are la origine faptul că acolo se întâmplă de obicei puţine lucruri care să îi ajute pe tineri să identifice posibile soluţii pentru viaţa lor, cât mai aproape de casă, de nevoile comunităţii din care fac parte. Este foarte bine ce s-a întâmplat  şi de aceea vom investi mai multe resurse în program în aceste zone. Poate fi o soluţie bună şi uşor multiplicabilă, cu răbdare şi interes,  pentru integrarea tinerilor din localităţile mici”, a declarat Ştefania Popp, Director Executiv Junior Achievement România.