La şedinţa Consiliului de Administraţie din 24 mai 2010 RAF a aprobat o suplimentare a bugetului cu suma de 70.500 dolari SUA pentru cel de-al doilea an al programului Compania implementat de Junior Achievement Romania în licee din oraşe sub 50.000 de locuitori. Valoarea totală a grantului pentru trei ani se ridică astfel la 325.500 dolari.

JAR a obţinut rezultate extraordinare în primul an al programului: numărul studenţilor (cu vârste între 14-19 ani) înscrişi în acest program a fost de 2.420, depăşind cu 142% obiectivul iniţial, în timp ce numărul profesorilor instruiţi a ajuns la 60, depăşind cu 71% obiectivul iniţial de 35. Acest lucru este cu atât mai important cu cât se datorează cererii venite din partea profesorilor şi elevilor din oraşele mici, zonă unde RAF acţionează cu  prioritate.  Ne aşteptăm ca entuziasmul şi interesul pentru acest program nu numai să se menţină, dar să şi crească în anii următori.

JAR îşi propune să ofere programul în cât mai multe şcoli, contribuind astfel la extinderea impactului intervenţiei RAF în şcolile din oraşele mici. RAF a aprobat suplimentarea bugetului pentru a răspunde nevoilor identificate în primul an de implementare: revizuirea conţinutului manualelor prin adăugarea studiilor de caz, precum şi facilitarea schimburilor de experienţă şi a bunelor practici. Pentru a spori sustenabilitatea şi impactul programului, se va organiza în septembrie 2010 o conferinţă pe tema Educaţiei Antreprenoriale pentru profesori şi directori de şcoală.