Predau Viitor

Text publicat în Raportul Anual RAF 2018

Atenția unui peștișor auriu este de nouă secunde. Statistica nu pare, la prima vedere, să ne privească, însă o face, pentru că echivalează, aproape, cu atenția noastră în era digitală, de opt secunde.

Tehnologia are o dinamică de creștere exponențială, nu treptată. Dacă până acum nu ne-ar fi ajuns o viață ca să conștientizăm schimbările tehnologice la care suntem martori, acum avem de-a face cu câteva revoluții pe parcursul unei singure vieți. Ritmul este principala noastră provocare ca omenire: ritmul în care suntem expuși la informație și ritmul în care reținem respectiva informație. Ritmul dictează și atenția diferită a generațiilor, o generație care este expusă într-o zi la mai multă informație vizuală, spre exemplu, decât generații anterioare.

Acesta a fost gândul cu care a debutat parteneriatul dintre Romanian-American Foundation (RAF) și Asociația Techsoup atunci când Fundația a decis ca Techsoup să devină partenerul lor pe direcția de dezvoltare privitoare la tehnologie și inovație. În 2016 au pus bazele unui program menit să schimbe total paradigma predării informaticii în școli. Asociația Techsoup

 , spune Suzana Dobre, care coordonează programele de educație ale RAF. Când ești aici ca să rămâi, cum este cazul Romanian-American Foundation, proiectele în care te implici își capătă sensul atunci când se transformă în schimbare. Iar schimbarea are nevoie de timp. Și de foarte multă răbdare ca să se întâmple. Chiar și în tech, unde lucrurile se schimbă repede și ritmul este năucitor.

Proiectul s-a numit “Predau viitor” și a avut cea mai bună bază posibilă: încrederea reciprocă în capacitățile, expertiza și viziunea grantee-ului, respectiv ale finanțatorului. Elena Coman (Techsoup) și Suzana Dobre (RAF) au știut că planul lor este ambițios încă de când au început să lucreze împreună pentru a schimba percepția asupra orelor de informatică. Pentru că Techsoup lucra deja cu elevi de liceu pe niște programe de computer science interesante, Suzana s-a gândit că dacă ar dezvolta împreună un program care să se adreseze profesorilor, impactul intervenției ar crește, pentru că s-ar mări numărul elevilor beneficiari. Cu un “merită să încercăm” din partea Elenei și dorința amândurora de a transforma segmentul educațional pe partea de informatică, proiectul Predau Viitorși-a setat focusul pe profesori, care aveau, de fapt, capacitatea de a influența felul în care copiii percepeau informatica și modul în care o învățau la clasă.

Era însă nevoie și de o schimbare în modul de a preda materia, Soluția găsită a fost de project based learning,o variantă mai interactivă de a prezenta informatica copiilor. Ce este project based learning?“Obiectivele de învățare sunt subsumate, secundare, într-un proces care e mai mare decât copilul și care îl învață pe copil cum să rezolve o problemă. În loc să te duci la școală să înveți Python, te duci la școală ca să înveți să faci o aplicație care să ajute organizațiile din orașul tău să strângă fonduri mai repede și, în același timp, tu înveți Python. E un mod de învățare incredibil de eficient și este foarte bine adaptat acestei generații care cere mai mult sens de la învățare.”, explică Elena.

Acesta este momentul în care proiectul a intrat în faza de testare și a luat forma unui accelerator care a durat șase-opt luni și care i-a învățat pe profesori să aplice project based learningul (care în IT poartă numele de product development) alături de copii, la clasă. Techsoup au pus profesorii în contact cu industria de IT și alți stakeholderi pe zona de tech, ca să-i inspire și să-i ajute să transforme orele de informatică în experiențe. Mai mult decât atât, în aceste luni, profesorii au înțeles de ce este benefic acest model de învățare în care teoria este inclusă construirii unui produs de IT, deci inclusă într-un scop mai amplu. Au descoperit totodată și cum pot să ajute la dezvoltarea abilităților copiilor, nu doar la sporirea cunoștințelor acestora.

‘Când lucrează la clasă, copiii nu programează și atât, copiii au în minte un scop mai mare, știu unde vor să ajungă. În echipă, fiecare elev are un anumit rol: unul învață coding, altul învață marketing etc.’ adaugă Elena. Practic, ca să ajungă unde își doresc, ca să termine de construit, copiii învață să coopereze, să negocieze și își exersează empatia. Învață ce au de învățat făcând, dar într-o modalitate engaging și fun, în care teoria se asimilează odată cu practica și atunci pare că, prin magie, dispare, când, de fapt, se sedimentează mult mai bine și mult mai aplicat.

Acceleratorul a fost un succes, însă bunele practici au nevoie de… practică. Profesorii aveau nevoie să exerseze ceea ce învățaseră în timpul acceleratorului, dar se simțeau mai confortabil să facă asta în afara orelor de informatică decât în timpul lor. În tot acest timp, Techsoup și Romanian-American Foundation au făcut follow-up pentru a îi menține pe profesori conectați la efervescența din mediul IT și pentru a-i inspira să implementeze noul model în clase: îi implicau în workshopuri, hackathoane, întâlniri cu oameni din zona de IT, evenimente de profil. Dar au aflat că, deși uneori creezi contextul, schimbarea nu se întâmplă de la sine.

La finalul a ceea ce avea să fie prima ediție a acceleratorului, parteneriatul dintre Techsoup și Romanian-American Foundation s-a transformat într-un aliaj. Încrederii inițiale i s-a alăturat răbdarea indispensabilă inovației, pentru că inovația, este, în fapt, un proces amplu și etapizat, nu doar un ‘aha’ moment. Prima etapă este ideation – Predau Viitor era ideea. Acceleratorul fusese a doua etapă, cea de research and development. A treia etapă a inovației este proof of concept.

Suzana și Elena s-au întrebat: „Okay, ce-am făcut? Cum facem mai departe?” . Suzana continuă: “Aveam o parte din proof of concept în primul an: știam că partea care implica industria motiva pe toată lumea. Dar nu știam cum să schimbăm felul în care se predă la școală.” 

În loc să se oprească din cauza unei aparente lipse de rezultate, cele două organizații au tras niște concluzii și au continuat. Ca să inovezi, de fapt, nu trebuie să te oprești. Procesul este unul fluid. Testezi, descoperi dacă ceea ce ai testat funcționează, dacă nu, te întorci și îmbunătățești. Dar nu renunți.

Și nu au renunțat. În schimb, le-au oferit profesorilor și mai multe instrumente pentru a-i face să se simtă stăpâni pe noua modalitate de învățare, i-au ajutat să își dezvolte și mai mult partea de teaching skills, să reușească să empatizeze cu copiii mai mult, să se conecteze emoțional cu ei. Elena a realizat că Techsoup se pricepea la microlearning, la experiențe de învățare pentru ONG-uri comprimate într-o oră. “Oare nu putem face același lucru și cu profesorii?” s-a întrebat ea. Și cu această întrebare a început a doua fază a proiectului, o reîntoarcere la research and development. Atunci au creat o serie de webinarii despre Scratch – un limbaj de programare opensource și o comunitate online în care elevii pot crea propriile povești și pot învăța cu mult mai ușor. Au făcut-o pentru începători, dar au creat și modulul intensiv, în care profesorii învățau cum să se ocupe de proiecte care au nevoie de mai multe ore pentru a fi implementate. 89 de profesori au făcut activități la clasă după aceste webinarii și s-au întors cu feedback de la copii.

Fast forward, mijlocul anului 2018. Elena și Suzana discută pe Skype cu cercetători de la Universitatea din Cambridge, după ce aceștia au aflat de programul Predau Viitor. Cambridge crease deja metodologia de project based learning pentru elevi, în care, pe parcursul a 12-18 săptămâni, cu ajutorul unor materiale didactice, cum ar fi niște gadgeturi numite Micro:bit, copiii învățau să rezolve probleme sprijiniți de profesori. ‘Probleme interesante’, spune Elena, ‘de inclusive design, care trebuie să răspundă la întrebarea: cum redesenăm noi o solniță în așa fel încât să ținem cont de îmbătrânirea populației globale și de faptul că vor exista din ce în ce mai mult oameni cu artrită, care nu vor reuși să le utilizeze? Ei știu că aceasta este întrebarea mare la care trebuie să răspundă, iar activitățile introduse de profesor îi ajută pe aceștia să învețe despre populație, lume, oameni, inclusivitate, design, empatie, până în punctul în care fac produsele și le prezintă.’

Deși Romanian-American Foundation și Techsoup estimează că programul va rămâne trei ani în faza de proof of concept, au început deja să se gândească la următorii pași, ceea ce transformă Predau Viitor într-un exemplu de project base learning pentru ambele părți implicate: mereu în gând cu ceva mai mare decât ziua de astăzi, învățând din ceea ce fac, întorcându-se să perfecționeze, să testeze, să se asigure că rezultatele merită întregul efort. În tot acest proces, în care au reușit să transforme profesorii în facilitatori, reinterpretându-le rolul în clasă astfel încât informatica să devină una dintre materiile creative, cea mai de preț resursă a fost răbdarea, într-o lume care o pierde repede, după cum ne arată atenția noastră din ce în ce mai selectivă, nu mai redusă.

Atenția nu s-a micșorat. Este dependentă de interesul nostru cu privire la taskul pe care îl avem de rezolvat și de cantitatea de atenție pe care taskul necesar o implică pentru a fi finalizat. Cu alte cuvinte, atenția noastră este purpose-driven în era în care trăim. Iar atenția elevilor de liceu, care au avut contact cu tehnologia încă din copilărie, fiind digital natives, este și mai dependentă de sensul lucrurilor pe care le învață. Acum, cu Asociația Techsoup, orele de informatică au mai mult sens. Pentru că sunt un curs introductiv în cum putem face din lumea în care trăim un loc mai bun, prin schimbări mici, de la oră la oră, cu condiția să nu rămânem niciodată în banca noastră: să punem și să ne punem întrebările corecte, să cercetăm, să învățăm, să aplicăm, să reluăm.

După un schimb de experiență în care un grup de profesori Predau Viitor a călătorit prin UK, cercetătorii de la Cambridge au venit în România în decembrie, la Mediaș, Liceul tehnologic ”Școala Națională de Gaz”. Acolo au pilotat împreună metodologia: au ales o clasă de liceu și au împărțit-o în grup de control și grup de intervenție, urmând ca grupul de intervenție să fie măsurat înainte și după schimbările în maniera de predare. Au constatat că funcționează: copiii din grupul de intervenție erau mai încrezători în capacitatea lor de a rezolva probleme, mult mai deschiși la a încerca diferite variante. Erau cu mult mai creativi, mai dispuși să rezolve problemele folosind gândirea divergentă. Pare că programul a trecut de faza de proof of concept, însă în realitate este nevoie de mai mult timp pentru a vedea ce ecouri va avea.

Ce urmează? ‘Noi în momentul de față avem conceptul desenat pe trei dimensiuni, fiecare având o contribuție clar definită ca așteptări, de la efectele pe care le-ar putea avea asupra profesorilor și a elevilor, cu niște variante de evaluare explorate, dar nu până la capăt. Acum, în realitate, reintrăm în faza de proof of concept în care ne vom uita cum acest model pe trei niveluri: accelerator, webinarii și programul DOT de la Cambridge se va vărsa în sistemul educațional românesc și ce efecte va avea, încă la scară mică, urmând ca ulterior să începem să ne uităm dacă rezultatele, deja promițătoare, sunt confirmate pe tot traseul. Dacă ele sunt confirmate, ne gândim care ar fi potențialul de scalare și de influență al programului.’,explică Suzana.