În ultimul an și jumătate, ca parte a programului – pilot ”Dezvoltare rurală prin antreprenoriat și asociere” finanțat de Romanian-American Foundation, CRPE a realizat o serie de cercetări pe subiectul asocierii micilor producători agricoli, în vederea formulării unei viziuni închegate pentru viitorul Program de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Astfel, raportul ”O măsură inovatoare și integrată pentru finanțarea formelor de asociere în agricultură: 142+. Propunere pentru PDR 2014-2020”, dezbătut pe 1 octombrie 2013 la Casa RAF, a prezentat viziunea unei măsuri de susținere a asocierii pentru următoarea perioadă de programare a fondurilor europene prin două etape: una de organizare a grupului de inițiativă, înființare și consolidare a cooperării cu ajutorul unei organizații-suport, urmată de o etapă de asistență individualizată oferită entității nou create în primii ani de funcționare. La intalnire au fost prezenti experti in dezvoltarea zonei rurale si reprezentanti ai institutiilor implicate in programarea fondurilor europene. Concluziile discuțiilor au fost incluse în raport.
Design-ul măsurii prezentate a rezultat din procesul amplu de consultare organizat de CRPE și RAF împreună cu CIVITAS, FDSC, CMSC, PACT si CEED – organizații care au dezvoltat proiecte pilot de cooperative în zonele: Vidra-Ilfov, Apahida-Cluj, Prisăcani-Iași. Estimările și propunerile vin ca urmare a experienței de lucru cu aceste cooperative.
Pe 15 noiembrie, un nou grup de lucru s-a reunit pentru a dezbate cele mai potrivite instrumente financiare pe care România ar trebui să le includă în PNDR 2014-2020, astfel încât  să vină în întâmpinarea nevoilor de sprijin ale fermelor mici și mijlocii. Plecând de la raportul ”Cum deblocăm finanțarea fermelor mici și mijlocii în România? Propunere de instrumente financiare pentru PNDR 2014-2020”, participanții au evidențiat că IMM-urile din agricultură întâmpină mari dificultăți în accesarea finanțării, care se traduc într-un impediment major în calea dezvoltării agriculturii în România. Datele recente ale APDRP (Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) arată că peste 60% dintre contractele încheiate pentru măsurile de investiții private au fost reziliate cu acordul părților datorită lipsei cofinanțării private.
Lipsa resurselor proprii pentru cofinanțare și refuzul/imposibilitatea? instituțiilor financiare de a le acorda credite pun potenţialii solicitanţi ai sprijinului FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) în situația de a renunța la proiectele lor de dezvoltare, cu consecinţe directe asupra veniturilor proprii, asupra economiei locale și asupra performanțelor agriculturii în ansamblul ei.
Participanții au încercat să gasească împreună propuneri de măsuri care ar putea fi incluse în Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Concluziile discuțiilor au fost de asemenea incluse în forma finală a raportului.

Copyright © 2010 - 2019 Romanian - American Foundation. All rights reserved