Romanian-American Foundation (RAF) împlineşte doi ani de funcţionare, perioadă în care a investit peste 3 milioane de dolari în finanţarea de programe în sectorul non-profit din România. RAF a finanţat până în prezent – integral sau parţial – 10 programe complexe, oferind în total 14 grant-uri în cele trei arii programatice ale Fundaţiei, respectiv antreprenoriat, educaţie şi dezvoltare comunitară.

„Deşi vorbim de finanţări de peste 3 milioane de dolari  – o sumă importantă, ceea ce credem că face adevăratul nostru bilanţ la împlinirea celor doi ani de activitate în România sunt programele pe care le-am identificat şi susţinut în cele trei arii programatice ale Fundaţiei. În momentul de faţă, se derulează trei programe mari în antreprenoriat, şase în educaţie şi unul în dezvoltare comunitară în 125 de localităţi de pe tot cuprinsul ţării. În cazul fiecăruia dintre aceste proiecte vorbim de structuri complexe, cu impact pe mai multe niveluri şi care vor genera rezultate pe termen lung – cheia unei dezvoltări sustenabile care este principalul nostru standard în acordarea de finanţări”, a declarat Roxana Vitan, Director Executiv al RAF.

Sumele alocate pentru cele trei arii programatice RAF sunt 1.019.411 USD pentru antreprenoriat, 1.970.819 pentru educaţie, respectiv 150.000 USD pentru dezvoltare comunitară.

Conform estimărilor RAF, proiectele aflate în derulare au impact asupra a peste 150.000 de persoane din România, direct implicate în implementare sau beneficiare ale programelor finanţate de Fundaţie.

Din momentul lansării sale în România şi până în prezent, Romanian-American Foundation a selectat şi acordat finanţări pentru următoarele programe:

În segmentul antreprenoriatului:

  • Programul de dezvoltare de întreprinderi sociale pentru comunităţile marginalizate – un program de patru ani, demarat în ianuarie 2010, în care RAF este partener strategic în România al organizaţiei NESsT, valoarea grantului RAF: 500.000 USD;
  • Programul Green Entrepreneurship de formare de întreprinderi sociale pentru o dezvoltare durabilă – un program pe 3 ani, demarat în ianuarie 2011, coordonat de Fundaţia pentru Parteneriat în colaborare cu Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România (CEED), valoarea grantului RAF: 489.411 USD;
  • Susţinerea financiară a întreprinderii sociale a Motivation Romania cu un  împrumut pentru finanţarea capitalului de lucru;

În segmentul educaţiei:

  • Programul de educaţie antreprenorială pentru tinerii din şcolile din oraşe mici (sub 50.000 de locuitori) – un program pe 3 ani, demarat în octombrie 2009, coordonat de Junior Achievement, valoarea grantului RAF: 325.500 USD.; în anul 2011, RAF este partener naţional al Junior Achievement în campania „Investeşte în educaţie!” cu o contribuţie de 250.000 de dolari.
  • Programul de pregătire în leadership pentru tineri  – un program pe 3 ani, demarat în septembrie 2010, coordonat de Fundaţia CODECS pentru Leadership, valoarea grantului RAF: 126.000 USD;
  • Programul „IMPACT” de educaţie extracurriculară de pregătire antreprenorială – un program pe 2 ani, demarat în decembrie 2010, coordonat de Fundaţia Noi Orizonturi, valoarea grantului RAF: 332.965 USD;
  • Programul de formare pentru abilităţi de carieră pentru tineri – un program pe 3 ani, demarat în decembrie 2010, coordonat de Asociaţia Alternative Sociale, valoarea grantului RAF: 484.080 USD;
  • Programul „Matematica altfel” de reformare a educaţiei matematice în şcoli – un program pe 3 ani, demarat în martie 2011, coordonat de Societatea de Ştiinţe Matematice din România, valoarea grantului RAF: 506.729 USD;
  • Programul „Reforma curriculară în ştiinţe” de echipare a profesorilor de fizică şi ştiinţe cu cele mai adecvate şi moderne metode de predare – un program de 5 luni, demarat în iunie 2011, coordonat de Societatea Academică Română, valoarea grant-ului RAF: 30.545 USD;

În segmentul dezvoltării comunitare:

  • Programul de sprijin pentru dezvoltarea de fundaţii comunitare – un program pe 3 ani, demarat în ianuarie 2010, coordonat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) în consorţiu cu Fundaţia pentru Parteneriat şi Fundaţia PACT, valoarea grantului RAF: 150.000 USD.
Copyright © 2010 - 2019 Romanian - American Foundation. All rights reserved