Primul an de ‚Challenge Fund’ pentru Fundațiile Comunitare s-a încheiat cu succes: $173.183 au fost strânși prin doisprezece fundații comunitare de la  7,291 de donatori individuali  pentru proiecte locale.

Ca parte a efortului strategic de a stimula filantropia la nivel individual, Romanian-American Foundation a lansat in decembrie 2012 un nou program sub forma de granturi conditionate, in valoare de $300.000. Pentru perioada 2013-2015 fondul este destinat să dubleze fondurile strânse de către fundațiile comunitare de la membrii comunitatilor lor, încurajand filantropia la nivel individual, în cadrul unui parteneriat strategic cu Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).  Entuziasmati de rezultatele foarte bune obținute în 2013 si de evolutia pozitiva a miscarii  nationale de formare a Fundatiilor Comunitare, cu patru noi Fundatii inregistrate in 2013 si alte grupuri de initiativa  active in diverse zone ale tarii, in iunie 2014 RAF a mărit valoarea grantului la $390.000, pentru a putea sprijini si noile fundatii.
Astfel, RAF va continua să aloce anual până la $10.000 fiecărei fundații comunitare active de mai mult de un an și până la $5,000 fiecarei fundații comunitare aflate în primul an de existență, investind in reteaua de fundatii comunitare ca parteneri pe termen lung în procesul de dezvoltare comunitara si de promovare a filantropiei locale.

Analizând rezultatele din anul 2013, suma strânsă de către fundațiile comunitare este remarcabilă, acestea reușind să mobilizeze membrii comunității ca finanțatori în cadrul mai multor proiecte, prin intermediul unor evenimente care au reunit diverse categorii ale populației, apeland la putine resurse, multa creativitate si mai ales grija pentru comunitatea in care traiesc.