Emily Grand US Administrator și Assistant Corporate Secretary

Emily Grand ocupă, în cadrul biroului din Statele Unite, funcția de Administrator și Assistant Corporate Secretary al Romanian-American Foundation. Are o experientă de peste 25 de ani în managementul și administrarea sectorului non-profit și a celui filantropic. A oferit consultanţă organizaţiilor non-profit în problematica strângerii de fonduri şi a predat Individual and Non-Profit Management în cadrul Montclair State University. Printre funcţiile ocupate anterior se numără cea de Administrator de granturi în cadrul Fundaţiei John D. şi Catherine T. MacArthur, precum şi de cea de Manager of Corporate and Foundation Relations la Grădina Botanică din Chicago. Deţine o diplomă de masterat în Management de la Northwestern University’s Kellogg Graduate School of Management, având specializare în managementul organizaţiilor non-profit şi o Diplomă de Licenţă în cadrul Universităţii Princeton.

Copyright © 2010 - 2019 Romanian - American Foundation. All rights reserved