Demarat în 2011, programul “Antreprenoriat Verde” urmăreşte promovarea unui model de dezvoltare economică durabilă a unor zone cu o moștenire naturală și culturală semnificativă şi cu un bogat potențial economic neexploatat.

Modelul se bazează pe înființarea de către ONG-urile active în dezvoltare comunitară si protecția mediului a unor întreprinderi sociale, care să folosească profitul în beneficiul dezvoltării economice locale şi al conservării patrimoniului natural şi cultural. Un an mai târziu, programul marchează începerea unei etape noi, respectiv dezvoltarea întreprinderilor sociale.

La scurt timp după iniţierea programului, au fost primite 11 scrisori de intenţie din partea ONG-urilor invitate în program, din care 7 au fost selectate pentru cea de a doua etapă a programului. Reprezentanții organizațiilor implicate au participat la un curs de business în două etape, la finalulul anului 2011 și au primit consultanță pentru întocmirea unor planuri de afaceri. Planurile de afaceri au fost evaluate atât de către un comitet de evaluare al programului cât și de un grup de voluntari format din oameni de afaceri.  În urma evaluării planurilor de afaceri, toate cele șapte organizații au obţinut fiecare o finanțare în valoare de USD 50,000.
Programul va continua să ofere sprijin în dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale şi manageriale prin consultanţă și coaching până în 2013.

Cele şapte organizaţii finanţate sunt:

Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor
Asociația de Ecoturism din România si Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23
Asociația Székelygyümölcs – Asociaţia Pomicultorilor şi prelucrătorilor de fructe din Odorhei
Asociația Ecologic
Fundația Propark
Asociația Agent Green Wild Time Green Tour
Asociația Pomiviticolă Hilița

Copyright © 2010 - 2019 Romanian - American Foundation. All rights reserved