Turismul viticol în zona Drăgăşani, întreţinerea şi amenajarea grădinilor, producerea de obiecte de uz casnic şi decorativ din materiale reciclabile sunt câteva din ideile de afaceri concepute de tinerii (15 – 19 ani) din comunităţi mici şi mediul rural participanţi în programul Compania în anul şcolar 2009/2010.

Junior Achievement România (JA) a derulat în anul şcolar 2009 – 2010 cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation programul internaţional Compania în mediul rural şi în comunităţi sub 50 000 de locuitori. La program au participat peste 2 400 de elevi din 49 de şcoli şi 42 localităţi. Obiectivul iniţial al programului (1,000 elevi) a fost depăşit şi acest lucru arată că iniţiativa de a dezvolta abilităţi şi competenţe antreprenoriale în rândul tinerilor din mediul rural şi din comunităţi mici, poate genera nu numai entuziasmul elevilor şi profesorilor, dar şi o posibilă soluţie pentru comunitate.

Implementat de 12 ani în şcolile din România, programul internaţional Compania (www.companiaprogram.jaromania.org) îi ajută pe tineri, prin administrarea unei companii pilot, să afle ce presupune introducerea pe piaţă a unui produs sau serviciu viabil, înfiinţarea, funcţionarea şi menţinerea pe piaţă a unei afaceri. Toate etapele esenţiale ale funcţionării unei firme reale, de la cercetarea de piaţă, atragerea de capital prin vânzare de părţi sociale sau acţiuni, până la efectuarea înregistrărilor contabile ale companiei, devin familiare elevilor care îşi dezvoltă abilităţi de conducere, de comunicare în echipă,  capacitatea de a lucra în condiţii de risc  şi economice reale. Contribuţia comunităţii de afaceri, atât prin susţinerea financiară, cât şi prin participarea la program cu consultanţi voluntari  este cea care aduce un plus de valoare programului.

Un studiu realizat de Junior Achievement-Young Enterprise, Europe în rândul elevilor de liceu din Europa a demonstrat că 25% dintre aceştia doresc să devină antreprenori după ce au urmat unul dintre programele JA. “Nu aveam niciun plan înainte să încep programele JA în clasa a noua. Acum am deschis propria afacere.” (elev din programul Compania)

Implementarea programului Compania în România, în localităţile mici şi în mediul rural, a adus nu numai un model aplicat cu succes în ţările dezvoltate, un mod de predare, practic, simplu  şi corelat cu nevoile comunităţii, dar şi iniţiative locale generate de echipe de elevi de liceu pentru rezolvarea unor probleme ale comunităţii, sau de identificare a unor posibile soluţii de business într-un mediu cu probleme sociale: de la obiecte tradiţionale, produse de grădinărit, de uz casnic, la servicii pentru turismul local, antreprenoriat social şi soluţii software sau jocuri educative.Cinci echipe din Câmpulung Muscel, Câmpulung Moldovenesc, Drăgăşani, Dumbrăveni şi Vulcan selectate dintre cele 54 prezente la finalele  regionale ale competiţiei  pentru mediul urban mic şi rural, participă pe 7 mai alături de echipe din Bucureşti, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara, la desemnarea Companiei Anului 2010, care va reprezenta România, în Italia, în competiţia europeană. Juriul va acorda de asemenea, un premiu din partea Romanian American Foundation pentru susţinerea implementării celei mai fezabile dintre afacerile prezentate.

„A fi antreprenor nu înseamnă neapărat a-ţi porni propria afacere. Este un mod de a gândi şi a vedea oportunităţi acolo unde alţii văd doar probleme. Vom investi în continuare în dezvoltarea antreprenoriatului care reprezintă  baza creşterii economice a României şi cheia succesului în viitor” a afirmat Roxana Vitan, Director Executiv al Romanian-American Foundation.

“De ce este necesar un astfel de program în acest mediu? Pentru că, în comunităţile mici şi rurale, cei care doresc să locuiască acolo au o altă şansă dacă îşi dezvoltă abilităţile antreprenoriale şi mai ales dacă lumea celor care pot investi, atât în educaţia lor, dar şi în potenţialul lor, creşte văzând rezultate”, a declarat Ştefania Popp –  Director Executiv  Junior Achievement România.