raf-website-poza-01
 

Roxana Vitan și Suzana Dobre au stat de vorbă cu Cristian Hatu despre schimbare, provocări, răbdare, perseverență și despre oamenii care au ales să înceapă reforma predării științelor cu ei înșiși.

 

 

„Trebuie să existe un moment în care oamenii să înțeleagă că singuri nu sunt decât o insulă.”

Roxana Vitan, 
Președinte RAF

Interviu preluat de pe blogul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale
Autor: Cristian Hatu

În urmă cu cinci ani, România era cu o comunitate mai săracă. Este vorba despre comunitatea profesorilor care predau Fizica Altfel și le deschid copiilor ochii spre lumea din jurul lor și mintea spre un șir de raționamente ce le dezvoltă puterea de a gândi. Astăzi, aproape 1.500 de oameni, adică 25% dintre profesorii de fizică din țară, intră la clase cu această misiune și cu știința de a o duce la bun sfârșit. Niciunul dintre ei nu mai este singur, ci a devenit parte al unui corp profesional care, dincolo de susținere, feedback, pregătire, îi oferă ceva de neprețuit: sentimentul că munca lui este valoroasă și contează cu adevărat. Proiectul Fizica Altfel, derulat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, cu sprijinul Romanian-American Foundation, a generat începutul unei schimbări în felul în care sunt predate științele exacte în școli.

„Era un deziderat care ni se potrivea. Trebuie să le dai șansa copiilor ca, devreme în viața lor, să se întâlnească cu știința, cu matematica, într-un mod care să îi facă să vrea mai mult, astfel încât să își dorească, încet-încet, să învețe, să își dezvolte gândirea logică și modul de a relaționa cu lumea, să își construiască o carieră”, explică Roxana Vitan, președinte al Romanian-American Foundation, de ce organizația pe care o conduce a decis să acorde sprijin acestui proiect.

×

„Proiectează-te în viitor și închipuie-ți ce ai vrea să vezi”

Educația este doar unul dintre domeniile despre care noi, românii, spunem adesea că are nevoie de schimbări majore. Dar dacă ai vrea să faci o schimbare, una decisivă, pe termen lung, de unde ar trebui să începi? Pentru Romanian-American Foundation, care susţine proiecte, idei şi organizaţii ce pot avea un impact substanţial în comunităţi, punctul de plecare este întotdeauna o imagine. O imagine a felului în care ți-ai dori să arate viitorul. „Folosim un mod de lucru care poartă numele de Teoria schimbării. Acest proces presupune să te proiectezi în viitor, să îți închipui ce ai vrea să vezi acolo, după care să începi să deșiri, logic, înapoi în pași, activități, acțiuni pe care trebuie să le întreprinzi. Niciodată nu o să ai răspunsul corect, dar, mergând pe această teorie, începi să testezi pașii, ușor-ușor, și împreună cu partenerii pe care îi selectezi începi să ajustezi parcursul”, spune Roxana Vitan. Transpusă în practică, teoria schimbării înseamnă nenumărați pași pe care trebuie să îi urmezi, capacitatea de a învăța din fiecare, răbdare și multă pasiune. „Ca să fii destul de îndărătnic în așa fel încât, atunci când nu se întâmplă ceea ce ți-ai propus, să te întorci înapoi la plan și să redesenezi întreaga intervenție, îți trebuie foarte mare pasiune și foarte mare determinare. Cumva, acestea sunt două dintre cheile prin care noi ne selectăm partenerii și, dacă ei nu ar avea aceste calități, nu am putea să lucrăm împreună spre acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții”, crede președinta RAF.

Trei sunt prioritățile majore pe care Romanian-American Foundation le urmărește în România: dezvoltare rurală, tehnologie și informație și filantropie și societate civilă. RAF acordă finanțare organizațiilor care pot pune lucrurile în mișcare în aceste domenii, care pot aduce împreună comunități, care pot crea leadership autentic.

×

„Fără ca un număr mare de oameni să pună umărul la schimbare, acea schimbare nu are șanse cu adevărat să se întâmple”

Suzana Dobre, director de programe la RAF, spune că, atunci când analizează un anumit proiect, numitorul comun pe care îl caută este potențialul. „Care este potențial pe termen mediu și lung atât al organizației cât și al ideii? În ce măsură ideea schițată la nivel de plan inițial poate duce la o schimbare semnificativă în societate pe termen lung? Care este potențialul organizației de a purta stindardul suficient de mult timp astfel încât acea schimbare să se întâmple? Când ne uităm la potențialul organizației, analizăm mai multe planuri: cum e structurată instituțional, cum funcționează echipele, care sunt expertizele și competențele pe care le au. Dincolo de partea de motivație și interes adânc, ne uităm la măsura în care pot să își atragă alți susținători. Nu poți face de unul singur o schimbare mare. Nici noi, RAF, nu putem fără parteneri, nici partenerii nu pot fără susținători și este important ca organizația să își construiască o constelație de susținători, nu neapărat exclusiv financiari. Fără ca un număr mare de oameni să pună umărul la schimbare, aceasta nu are șanse cu adevărat să se întâmple. Poate să fie doar un foc de paie”, arată Suzana Dobre. Un alt indicator pe care RAF îl are în vedere atunci când decide să acorde finanțare unei anume organizații este capacitatea acesteia de a învăța. Greșeala, consideră ea, este normală și nimeni nu poate prevedea cu exactitate ce se va întâmpla după fiecare pas în parte. Important este ca, după fiecare situație care nu merge conform planului, să poți să tragi concluziile potrivite.

Capacitatea de a învăța din greșeli, esențială într-un proces de creștere

Într-un proces de schimbare pe termen lung, progresele sunt dificil de măsurat. „Încercăm să ne uităm la lucruri cu  minte deschisă, știind că sunt lucruri greu măsurabile și încercând să colectăm cât mai bine informații relevante. Ne uităm la efectele pe care le produce un model de învățare asupra copiilor și aici putem să folosim o abordare cantitativă, cu o testare riguroase, gândită bine, aplicată pe grupul pe care s-a folosit acea metodă și pe un grup martor. Dar există și o altfel de monitorizare. Acea monitorizare pe care o face profesorul la clasă. Și care poate să observe în ce măsură copii s-au implicat, ce copii s-au implicat, dacă sunt aceiași copii care răspund mereu sau sunt și acei copii care stăteau în bancă pasivi, așteptând să se termine ora”, spune Suzana Dobre.

×

Oamenii, infrastructura schimbării

Pentru a reuși să faci o schimbare de substanță, care să transforme viața comunităților, este nevoie de câteva zeci de ani. Abia atunci poți spune că ai reușit cu adevărat. Însă există o mulțime de etape intermediare în care devine evident că lucrurile progresează. Și, mai important decât atât, există oamenii. „Sunt oamenii care au fost capabili în final să crească o idee și vezi că ei și ideea lor au crescut și au înflorit. Sunt comunități care nu existau. În cazul proiectului Fizica Altfel te uiți înapoi, cu un număr de ani, nu foarte mulți și vezi că această comunitate, astăzi vibrantă, de oameni pasionați, care își construiesc propria idee și propriul viitor, nu exista. Dar trebuie să existe un moment în care oamenii să înțeleagă că singuri nu sunt decât o insulă. Chiar dacă inițial pare că nu se poate; că alții ar trebui să se ocupe de asta, fie că e ministerul, e statul, e Academia, e Guvernul, e oricine altcineva care ar trebui să facă lucrurile astea și că noi nu avem cum”, spune Roxana Vitan. Oamenii care se coalizează în jurul unui scop generos, comunitățile formate din indivizi care au ieșit din zona lor de confort și au decis să își unească forțele pentru un bine comun reprezintă infrastructura care duce, în timp, la producerea schimbărilor. Și acesta este una dintre acele schimbări care are cele mai mari șanse sa prindă rădăcini.

Copyright © 2010 - 2017 Romanian - American Foundation. All rights reserved